Categories: Eveniment

Braconieri nocturni, prinşi de poliţişti

Natalia Bumbac

Doi indivizi din Certej au fost prinşi de poliţişti în timp ce se pregăteau să vâneze în pădurile din zona comunei fără să deţină autorizaţie în acest sens. Ambii aveau armele pregătite pentru a acţiona pe timp de noapte.
Din datele IPJ Hunedoara, braconierii se deplasau cu un autoturism condus de un alt bărbat în vârstă de 55 de ani, din Deva. În maşină se aflau cei doi bărbaţi din Certej, de 39 şi 44 de ani. Ambii aveau câte o armă încărcată pe ţevi cu două cartuşe de vânătoare şi care avea montat în mod artizanal, un suport cu o lanternă pentru iluminat pe timp de noapte.
Poliţiştii au stabilit că indivizii care posedă permise de armă şi permise de vânătoare s-au deplasat în fondul cinegetic fără a poseda autorizaţie de vânătoare, în scopul comiterii unor fapte de braconaj cinegetic. „Armele şi muniţia le-au fost ridicate în vederea expertizării. Cercetările vor continua sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor trei persoane identificate”, a informat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Acţiunea a avut loc în data de 14 aprilie, fiind implicaţi poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, împreună cu reprezentanţi ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Săcărâmb-Deva.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nu e prima oara cand braconeaza padurarul de la Hondol si celalalt. Hlodek si Tzurcanu.

  • Ba Gelule, militianul ala de Goga e sifon la doi si un sfert. El era si este sifonu nu soferu. Da e si finu si sluga lui molot. Felicitari Gelule pt curajul de a spune lucrurilor pe nume.

  • Sa te pupe mata, nevastata si curva aia de fiicata ba militian bulangiu ce esti, iar cind te prind iti o flegma intre ochi sifonule.

  • In curul personal.Sa nu te gandesti ca în al altuia.Si astept cam de mult sa ma prinzi dar vad că ești tare doar sub anonimat.Si dacă nu te saturi de al meu,poți sa treci si pe la nașu să-l pupi.Da mă.Eu am fost șoferul și mă mai duc că mă ține.Praful din Sahara tot eu l-am adus dacă chiar vrei să ști.PS.Te aștept cu flegma viteazule.

  • Duten pana mea Gelule , ca te faci de kkao . Nu esti cu nimic mai breaz ca asta . Doar si tu ai fost vazut cand ai baut cafea de la automatul ala de la inspectoratul de militie . Esti vai steaua ta , esti istorie , esti un batran coclit . Nu te mai tine pe tine smochina

  • Vai și amar.Îți pui diverse pseudonime și te autofeliciți pentru curaj.Esti de tot râsul.

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

2 zile ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

2 zile ago