Vânătorul avea autorizație pentru a pușca mistreți, dar s-a gândit că poate vâna altă specie, respectiv căprior, fără a fi prins.
Poliţiştii l-au prins în trafic pe bărbat și au văzut că el ascunsese cărpiorul ucis în portbagajul mașinii. S-a stabilit că bărbatul a participat la o vânătoare colectivă organizată cu alți 7 vânători, având autorizație pentru doi mistreți, însă acesta a împușcat un căprior și, fără a îi anunța pe ceilalți vânători, a părăsit fondul de vânătoare, cu vânat cu tot. Braconierul a încercat să se sustragă controlului, motiv pentru care a fost urmărit circa 3 kilometri de echipajul de poliţie, fiind depistat chiar în momentul în care încerca să scape de căprior. Individul voia să îl arunce într-un container de gunoi, dar a s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de braconaj. (M.Gânju).
Zvonarii de serviciu din regiune au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…
Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…
Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…
• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coordonarea Parchetului…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au declanșat o amplă acțiune…