Categories: ActualitateFlash

Bordurile din Petroşani, furate în plină zi

Carmen Cosman

Bordurile noi, care ar trebui să le înlocuiască pe cele vechi în cadrul programului de modernizare a arterei principale din municipiul Petroşani, nici nu apucă să fie montate, că deja sunt furate. Culmea, ziua în amiaza mare, şi chiar în centrul municipiului.

O parte a bordurilor şi pavelelor ce urmează să fie montate în centrul municipiului Petroşani s-au volatilizat. E drept, nu singure, ci ajutate de un grup de bărbaţi care a coborât dintr-o dubă de marfă înmatriculată în Bulgaria. Fapta s-a petrecut sâmbătă după-amiaza, în centrul municipiului Petroşani, în zona Judecătoriei. Trecătorilor li s-a părut puţin suspect comportamentul bărbaţilor, care, în timp ce încărcau de zor bordurile, se uitau mereu în stânga şi în dreapta. Noroc cu un cameraman aflat întâmplător prin zonă, care a imortalizat totul pe peliculă, pentru că aşa au aflat şi edilii unde le dispar bordurile.
Viceprimarul municipiului Petroşani, Claudiu Cornea, a părut, la rândul său, uimit de tupeul hoţilor, care acţionau la lumina zilei. „Din imagini se observă clar o atitudine suspectă a celor care luau pavelele. Cel puţin, maşina lor, cu număr de Bulgaria, dă de bănuit. Vom face verificări amănunţite vizavi de această situaţie, iar dacă într-adevăr se confirmă că oamenii furau acele bunuri, vom anunţa constructorul şi vom face chiar şi o plângere la Poliţie”, a declarat viceprimarul municipiului Petroşani.
Există informaţii conform cărora nu este pentru prima dată când dispar materialele de construcţii de pe străzile din Petroşani, deşi se presupune că există patrule mixte de poliţişti şi poliţişti comunitari.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Laurentiu Nistor, presedintele CJ Hunedoara:

Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

11 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

11 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

11 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

11 ore ago

Cererile pentru autorizaţiile şi avizele de securitate la incendiu, doar online

Odată cu intrarea în vigoare a pre­vederilor OUG nr. 17/12.03.2026, pri­vind modificarea și completarea unor…

11 ore ago