Categories: Comunitate

Bolnavii de diabet se pot trata la Spitalul General CF Simeria. Medic nou, cu experiență în diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice

Magdalena Șerban

La Spitalul General CF Simeria, și-a început activitatea din această lună me­dicul diabetolog. dr Patricia Arde­lean, specializată în diabet za­harat, nutriţie şi boli metabolice. Astfel, se rezolvă una dintre dolean­țele me­di­cale principale ale comu­ni­tății, dat fiind faptul că diabetul este una dintre afecțiunile cu pondere considerabilă la nivel de județ, precum și național.

Indicații pentru pacienți
,, Este important de reținut că pentru consultație, e nevoie de programare. Pentru acest lucru, am rugămintea ca pacienții să sune la numărul de telefon 0787834492, până la ora 9:30 și apoi după ora 14:00. Poate suna oricine are diabet sau are simptomele aferente, medicul de familie fiind filtrul principal. De asemenea, cei care au obezitate. Biletul de trimitere de la medicul de fa­milie nu mai este obligatoriu, potrivit noilor reglementări, fiind o afecțiune cronică, însă trebuie să aflăm de la ce medic vine, până când are rețetă, în ideea de a nu ne suprapune cu acceași rețetă mai mulți medici. Programul nu ne arată astfel de detalii, așa că ne bazăm pe ceea ce ne spune pacientul. Dovada ultimei rețete este foarte im­portantă. În cazurile când situația o impune, pacientul poate fi internat la noi, Compartimentul nostru dispunând de paturi în cadrul Medicinei Interne, astfel putând fi urmărită evoluția me­dicală a bolnavului”, a transmis dr. Patricia Ardelean (foto).

Ce este și cât este de periculos
Diabetul zaharat este o afecțiune me­tabolică cronică caracterizată prin niveluri ridicate de glucoză în sânge (hiperglicemie). Aceasta apare fie pen­tru că organismul nu produce sufi­cientă insulină, fie pentru că celulele nu răspund la insulină. Diabetul poate afecta mai multe organe și poate duce la complicații grave dacă nu este ges­tionat corespunzător. Boala este cu­noscută încă din Antichitate, tratabilă abia de la jumătatea secolului XX. Dia­betul zaharat, mai ales cel de tip 2, ade­seori asociat cu obezitatea, este boala secolului XX-XXI, spre deosebire de avi­taminoze (Beri-Beri, Pelagra) la să­raci și guta (Podagra) la bogați, frec­vente în secolele trecute. Insuficiența pancreatică exocrină poate însoți dia­betul zaharat, mai ales în cazurile a­van­sate. Diabetul poate fi diagnosticat prin analize de sânge specifice (în special glicemie și hemoglobină glicozilată). Aceste analize trebuie repetate perio­dic pentru monitorizarea eficienței tra­tamentului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

7 ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

3 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

3 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

3 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

3 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

3 zile ago