Categories: ActualitateFlash

Bobora l-a convins pe Vladimir Brilinsky să renunţe la protest

Sorina Popa

Ieri, Mircea Bobora (foto stânga), preşedintele CJ Hunedoara, a reuşit să-l convingă pe Vladimir Brilinsky (foto dreapta) să renunţe la protest. După şapte zile, Nunu a pus capăt unui protest început din cauză că lucrurile la Sarmizegetusa Regia nu au mers cum şi-ar fi dorit el.

Va superviza activitatea de la Regia
Mircea Bobora a coborât ieri, în timpul protestului de o oră pe care l-a făcut Brilinsky de lunea trecută încoace, şi a discutat cu el. După câteva minute, cei doi au căzut la un numitor comun, Brilinsky nu mai protestează în faţa sediului Consiliului Judeţean, iar Bobora va superviza activitatea de la Sarmizegetusa Regia. „Am avut o discuţie cu domnul Brilinsky, am avut discuţia cu toată lumea care este implicată în ceea ce înseamnă obiectivul de la Sarmizegetusa Regia. Toţi care pot aduce un plus valoare în punerea în evidenţă a acestui obiectiv vor primi poziţiile pe care le merită, şi eu consider că lucrurile sunt rezolvate la Sarmizegetusa Regia. Eu o să am încă o discuţie cu Brilinsky, şi aşa cum n-am reuşit în patru rânduri să îl conving să nu îşi dea demisia, sper din tot sufletul să îl conving să revină. În tot ceea ce fac, încerc, nu reuşesc întotdeauna, să aplatizez animozităţile. Vasilescu rămâne coordonator la Sarmizegetusa, în schimb mi-am asumat responsabilităţi în plus în ceea ce înseamnă partea de gestionare a activităţii de la Sarmizegetusa Regia”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.

Are nişte condiţii
Vladimir Brilinsky are toate şansele să revină pe funcţia de administrator al cetăţii Sarmizegetusa Regia, post pe care l-a ocupat timp de cinci ani, de pe vremea când CJ era condus de Mircea Moloţ. Nunu spune că are nişte condiţii pe care cei din conducerea instituţiei trebuie să le accepte, ca să revină la lucru, la Regia.
Şi, pentru că a terminat etapa aceasta, Vladimir Brilinsky i-a dat pancarta cu care a protestat preşedintelui Mircea Bobora. Tot ieri, Nunu a avut o discuţie faţă-n faţă şi cu Sorin Vasilescu, vicepreşedintele CJ Hunedoara. Una peste alta, e bine că o situaţie tensionată a fost dezamorsată şi finalul e unul fericit.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Sa nu uitati ca Sarmizegetusa Regia nu e doar a hunedorenilor ci si a tarii , a romanilor! Foarte bine xa v-ati impacat , in ajunul Postului Crraciunului. De azi , e post, la treaba, sunt multe de facut la Sarmizegetusa Regia si in judet!

Recent Posts

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

19 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

19 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

19 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

20 de ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

20 de ore ago