Categories: Sport

Boala ratãrilor

Ciprian Marinuţ

Jiul Petroşani a dominat  cu autoritate întâlnirea, de pe teren propriu  cu Unirea Dej, însă a scos doar o remiză, scor 1-1, într-un meci contând pentru etapa a IV-a a Ligii a III-a, seria a V-a. „Alb-negrii” au ratat cât alţii într-un campionat întreg, iar adversarii au punctat la unica lor acţiune mai periculoasă.

Bilanţ  foarte modest
Câştigul, pe mere, obţinut printr-o apărare supraaglomerată şi intervenţiile salvatoare ale portarului Hotoboc, în etapa trecută, în deplasare, cu Şoimii Pâncota, s-a risipit, pe pere, în meciul de acasă cu Unirea Dej. La inversarea rolurilor, „alb-negrii” au avut dificultăţi în a juca ofensiv şi creator, pentru a marca, în vreme ce trupa clujeană s-a descurcat onorabil cu distrugerea acţiunilor de atac ale Jiului. Ovidiu Istinie a înscris în minutul 58, după numeroase alte ratări, singurul gol al formaţiei din Valea Jiului, iar R. Stan a restabilit egalitatea în minutul 75, la una dintre puţinele tentative ofensive ale oaspeţilor.
Scorul final, de 1-1, pe teren propriu în faţa unei echipe fără pretenţii, nu este deloc pe placul oficialilor Jiului, având în vedere că obiectivul trâmbiţat al „minerilor” este promovarea în ligă secundă. Cu două egaluri, o victorie şi o înfrângere după patru etape, Jiul are un început de campionat slab raportat la pretenţiile acestui club cu tradiţie.
Antrenorii Toni Sedecaru şi Damian Militaru au trimis pe teren următoarea formulă de joc: Hotoboc – Toc, Matei, Kalai, Remus, Drăgoescu, Drida, Teodorescu, Filip, Istinie, Copil.

Bâlbă a semnat pe un an
Pentru a rezolva criza de inspiraţie din atac, Jiul l-a achiziţionat pe veteranul Ionuţ Bâlbă, jucător  care a activat în Liga I la Poli Iaşi şi Gloria Bistriţa. Atacantul ieşean  a semnat un contract pe o perioadă de un an cu alb-negrii, însă debutul său a fost amânat din cauza lipsei de pregătire. „Bâlbă este în urmă cu pregătirea fizică şi de aceea nu l-am aruncat în luptă”, au spus oficialii, după semieşecul cu Unirea Dej.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

o zi ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

o zi ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

o zi ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

o zi ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

o zi ago