Categories: ActualitateFlash

Blocul lui Becali intră sub sechestru

Maximilian Gânju

Inspectorii fiscali din Petroşani intenţionează să pună iarăşi sechestru asigurator pe blocul de locuinţe deţinut de George Becali în Valea Jiului. Datoriile fundaţiei care poartă numele patronului Stelei şi care are în proprietate imobilul de locuinţe se ridică la peste 150.000 de lei.

„În urma sechestrului de anul trecut, s-a plătit 75.000 de lei din datoria ce reprezintă impozite locale. Totuşi, în acest moment, fundaţia mai figurează cu o creanţă de 157.000 de lei, reprezentând impozite din anul 2011 şi o restanţă din 2010. În perioada următoare, va fi pus sechestru asigurator, dacă datoria nu va fi achitată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroşani, Nicolae Taşcă.
Imobilul respectiv a fost cumpărat de patronul echipei de fotbal Steaua în urmă cu circa cinci ani. Acesta a investit în reabilitarea lui peste 600.000 de euro. Becali a scos la vânzare apartamentele, însă preţul era prea mare, circa 30.000 de euro pentru o locuinţă şi nimeni nu a cumpărat. Astfel că, de aproape patru ani, imobilul este nelocuit. „Parterul este deja făcut praf, parchetul s-a umflat şi cade rigipsul de pe pereţi. Nimeni n-a mai deschis o uşă la acest bloc de vreo patru ani. Este păcat că nu-l închiriază sau să bage oameni sărmani în el”, spune unul dintre locatarii unui bloc aflat în apropiere. Un alt „vecin” al lui Becali crede că latifundiarul ar fi trebuit să închirieze apartamentele săracilor. „Cred că era mai ieftin pentru el dacă îl închiria. Măcar îşi scotea banii de impozit şi fiind locuit, blocul nu se degrada”, spune acesta. Imobilul aparţine în fapt Fundaţiei George Becali, care l-a achiziţionat în urma unei licitaţii publice. În momentul în care a fost preluată, clădirea nu avea canalizare, electricitate sau gaze şi era într-un avansat stadiu de degradare. Şefii romilor din Valea Jiului au cerut de mai multe ori ca patronul echipei Steaua Bucureşti să ţină cont de familiile sărace de aici şi să le dea lor locuinţele.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

2 zile ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

2 zile ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

3 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

3 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

3 zile ago