Categories: ActualitateFlash

Blocaţi, din nou, în telecabina de pe Cetate!

La nici o săptămână după ce pompierii au intervenit pentru salvarea unor turişti din telecabina de pe Dealul Cetăţii, care s-a blocat aproape de staţia de sus, iată că ieri, am avut, din nou, o situaţie de criză la obiectivul turistic de pe Dealul Cetăţii. Ascensorul s-a blocat tot la urcare, însă pompierii au folosit ieri o scară culisabilă pentru a-i scoate pe cei 13 turişti blocaţi înăuntru, 11 adulţi şi doi copii, de şase şi şapte ani. La faţa locului a sosit şi o ambulanţă pentru a acorda îngrijiri medicale turiştilor salvaţi. Se pare că o primă cauză a fost o eroare de comunicare între telecabină şi staţia de comandă, susţin reprezentanţii Serviciului Cetate. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Asa le trebuie daca ii manca in fund sa se de-a cu fierotenii care sunt la limita functionarii. Si numai la Deva, peste tot in tara, infrastructura si fieroteniile sunt la pamant.

  • Asa le trebuie daca ii manca in fund sa se de-a cu fierotenii care sunt la limita functionarii. Si nu numai la Deva, peste tot in tara, infrastructura si fieroteniile sunt la pamant.

  • Dupa o saptamana din nou?! Deja sunteti ridicoli!ne facem de ras ca oras!
    Cristi Racasan, Florin Oancea, Ferdinand Pogocsan , schimbati telecabina cu una noua, mai mare , nu mai umblati cu ciurucuri, improvizatii, telecabina invechita, periculoasa, care se poate bloca oricand, ea blocandu-se de nenumarate ori pana acum. Ati facut multi bani de la turisti toti anii , mai ales anul asta…ce mai asteptati? O noua blocare? O noua pana?

  • Ce vreti sa se intample o tragedie?parca nu aveti minte!doar banii va intereseaza?rusine primaria Deva.Trebuie afise la urcare csi coborare:"Atentie se blocheaza!"

Recent Posts

Prefectul județului a demisionat din funcție

Prefectul județului, Constantin Fulga (foto), și-a înaintat demisia din funcție marți seara. Decizia vine după…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef de la o ins­tituție din zona noastră vrea să…

15 ore ago

Bulina albă

Tudor Darius Isfan, sportiv Pentru că a cucerit locul al doilea la competiția „Poli Bike…

15 ore ago

Bulina neagră

P.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost acuzat de amenințare și perturbarea liniștii publice.

15 ore ago

Liderul PSD din județ, Laurențiu Nistor către deputata PNL Vetuța Stănescu: Până la o nouă „resetare”, vă doresc numai bine!

Președintele organizației județene Hu­ne­doara a PSD, Laurențiu Nistor, îi răspunde Vetuței Stănescu, după ce aceasta…

15 ore ago

Amendă penală pentru amenințările de pe Facebook

Un bărbat din municipiul Petroșani trebuie să plătească o amendă pe­nală de 3.000 de lei…

15 ore ago