Construcția neterminată încă din anii de după Revoluție, situată în cartierul Aeroport, va fi demolată pentru că este un real pericol.
Blocul de locuințe aparține ENEL iar terenul municipalității, astfel că după demolare va fi amenajată o parcare. ”La solicitarea mea, am avut o întâlnire cu reprezentanții ENEL – proprietarul imobilului, împreună cu reprezentantul constructorului, o societate din București ce se va ocupa de demolare, cărora le-am solicitat toate documentele necesare, astfel încât în cel mai scurt timp să putem să eliberăm autorizația de desființare. În cadrul întâlnirii, s-au discutat și chestiuni legate de procesul de demolare, care se va face pe cheltuiala proprietarului imobilului și cu respectarea tuturor normelor, inclusiv cele de protecție a mediului”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. (M. Gânju)
Polițiștii hunedoreni au desfășurat, la data de 17 martie 2026, o amplă acțiune în comuna…
Polițiștii din județul Hunedoara continuă să acționeze prompt în cazurile de violență domestică, intervenind pentru…
Măsura reținerii pentru 24 de ore a fost dispusă în contextul activităților preventive desfășurate constant…
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…