Categories: Comunitate

Biserici de lemn hunedorene, în atenţia Europa Nostra

Volodia Macovei

Organizaţia europeană de patrimoniu Europa Nostra a inclus în lista de 60 de biserici de lemn din Oltenia şi Transilvania considerate a fi cele mai ameninţate simboluri ale patrimoniului european şi 13 biserici de lemn din judeţul Hunedoara.

Un patrimoniu care trebuie salvat
În data de 4 mai, la Viena, organizaţia europeană de patrimoniu Europa Nostra, principala organizaţie de profil de pe continent, şi Institutul Băncii Europene de Investiţii (BEI) au anunţat că au fost selectate cele mai ameninţate şapte simboluri ale patrimoniului din Europa în 2014. În rândul acestora se numără şi bisericile de lemn din sudul Transilvaniei şi nordul Olteniei. Anunţul a fost făcut în cadrul unui eveniment public ce a avut loc în capitala Austriei, cea care găzduieşte Congresul Patrimoniului European din acest an.

Hunedoara are valori de nepreţuit
Programul 60 de biserici de lemn, care a fost nominalizat şi în care sunt incluse şi 13 biserici de lemn din judeţul Hunedoara, se desfăşoară în parteneriat între Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia Pro Patrimonio şi are ca obiectiv salvarea şi conservarea patrimoniului rural din nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei, reprezentat de bisericile de lemn de cimitir, parţial sau total abandonate, toate clasate ca monumente istorice, datate între secolele XVII-XIX.
Proiectul a fost început în 2009 şi se desfăşoară cu ajutorul a peste 100 de tineri arhitecţi, artişti restauratori, ingineri, sociologi, majoritatea voluntari, pentru acţiuni de intervenţie, documentare şi promovare a bisericilor monitorizate. Din octombrie 2013, proiectul are susţinere şi recunoaştere internaţională, fiind nominalizat în proiectul internţional World Monuments Watch 2014.
Cele 13 lăcaşuri de lemn hunedorene prinse în acest program sunt: biserica Adormirea Maicii Domnului din Lăpugiu de Jos, biserica Adormirea Maicii Domnului din Alun, biserica Bunavestire din Hărţăgani, biserica Cuvioasa Parascheva din Abucea, biserica Cuvioasa Paraschiva din Ribiţa, biserica Înălţarea Sfintei Cruci din Rovina, biserica Intrarea în Ierusalim din Gothatea, biserica Pogorârea Sfântului Duh din Tisa, biserica Pogorârea Sfântului Duh din Căzăneşti, biserica Sfântul Nicolae din Dumbrăviţa, biserica Sfântul Nicolae din Vălari, biserica Sfinţii Arhangheli din Vălişoara şi biserica Sfântul Mucenic Gheorghe din Boz.

Specialiştii vor veni în judeţ
În toamnă, specialişti în patrimoniu ai organizaţiei Europa Nostra şi experţi financiari ai Institutului Băncii Europene de Investiţii vor vizita cele şapte situri, inclusiv bisericile de lemn din judeţul nostru. Echipe multidisciplinare vor evalua siturile şi vor contribui la dezvoltarea de soluţii viabile, în strânsă cooperare cu organizaţiile publice şi private, naţionale şi locale.
Mai trebuie spus că Europa Nostra reprezintă Federaţia Europeană a organizaţiilor de patrimoniu şi acoperă 50 de ţări din Europa şi din lume. A fost fondată în 1963, la Paris, iar reţeaua sa pan-europeană cuprinde 250 ONG-uri cu peste câteva milioane de membrii, 150 de organizaţii publice sau companii private şi 1.500 de membri individuali.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

14 ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

14 ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

14 ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

14 ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

14 ore ago

Zeci de pensionari și copii au fost lăsați fără pensii și alocații de către un poștaș

Individul a băgat în buzunar aproape 90.000 de lei, banii care reprezentau pensiile a 73…

14 ore ago