Birou de internări reabilitat la Spitalul de Urgenţă Petroşani

Maximilian Gânju

Recepţia Spitalului de Urgenţă Petroşani a fost modernizată în urma unei investiţii de 200.000 de lei, banii provenind din fondurile instituţiei.

Reabilitarea spaţiului destinat pacienţilor care aşteaptă întocmirea documentelor pentru internare ori externare în Spitalul de Urgenţă din Petroşani se impunea, în condiţiile în care instituţia şi-a modernizat mai multe unităţi. În plus, pentru că vechiul spaţiu era mic, în zilele în care se făceau cele mai multe internări, pacienţii erau nevoiţi să stea şi pe holuri, în picioare. Acum au la dispoziţie un spaţiu generos dotat cu bănci şi două biroruri în care li se preiau actele pentru internări. ”Spaţiul destinat internărilor şi externărilor de la Spitalul de Urgenţă a fost reconfigurat, iar investiţia a schimbat total aspectul unităţii medicale şi creşte confortul pacienţilor”, a precizat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

3 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

3 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

3 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

3 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

3 zile ago