Categories: Editorial

Bilanţul cincinalului Băsescu

Ieri, preşedintele Traian Băsescu s-a adresat Parlamentului. Credem că foarte puţini dintre cetăţenii României ştiu acest lucru. Mai credem că şi mai puţini dintre conaţionalii noştri au fost interesaţi de acest lucru. De asemenea, credem că foarte, foarte puţini dintre români au avut răbdare să urmărească la televizoare discursul preşedintelui din faţa Parlamentului.
Acestea fiind zise, credem că discursul de ieri al preşedintelui Băsescu nu şi-a atins scopul. Fiindcă este clar că hotărârea preşedintelui de a se adresa înaltului for legislativ al ţării a avut un scop precis. Şi nu trebuie să fii mare analist politic, pentru a-ţi da seama despre ce este vorba. De fapt, ceea ce a prezentat şeful statului, ieri, în faţa Parlamentului, a fost un raport al importantelor realizări din cincinalul Băsescu. Un bilanţ triumfalist, în care Traian Băsescu a ţinut să arate, cu o lună şi jumătate înainte de alegerile prezidenţiale, punct cu punct, măreţele realizări înfăptuite de România în cei cinci ani de când el se află la Cotroceni. Adevărul este că Traian Băsescu nu s-a adresat, prin acest mesaj-bilanţ, doar Parlamentului. El s-a adresat, de fapt, întregii naţiuni, poporului căruia a vrut să-i aducă aminte, dacă a uitat, sau să-i bage în cap, dacă nu ştie, câte s-au realizat în această ţară, sub înţeleapta şi energica sa conducere.
Nu vom da acum exemple din lungul discurs de aseară al preşedintelui Băsescu, care, când era vorba de realizări, trăgea spuza pe turta lui, iar când vorbea de nerealizări, arunca pisica în curtea altora. Cei care l-au urmărit ştiu deja despre ce este vorba, iar cei care nu l-au urmărit nu au pierdut nimic.
Vom reafirma doar ceea ce am scris mai la începutul acestor rânduri, că discursul de ieri al preşedintelui Băsescu nu şi-a atins scopul. Asta, pentru că prea puţini dintre români au fost interesaţi de bilanţul său, şi  foarte puţini au fost cei care l-au urmărit.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Domnu' Lepadatu,

    Si noi credem ca daca domnu' primar Muntean si domnu' presedinte Molot trec la PD-L va veti schimba si dumneavoastra parerea. Pe invers...

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

5 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

11 ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

11 ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

12 ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

13 ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

13 ore ago