Categories: Comunitate

Bilanţ pozitiv al primarului din Beriu în acest mandat

Magdalena Şerban

Degeaba vorbeşti mult, dacă nu faci ceea ce îţi propui. Prin urmare, contează ce laşi în urmă. La ceas de bilanţ administrativ, conducerea comunităţii din Beriu trece în revistă reuşitele investiţionale, materializate fie din bugetul local, fie cu finanţare europeană, fie cu bani guvernamentali.

“Am reuşit să parcurgem câteva etape notabile pentru procesul de modernizare locală. De multe ori, birocraţia şi piedicile de tot soiul ne-au dat mare bătaie de cap, dar toate greutăţile se uită atunci când iese ceea ce plănuieşti. Spre exemplu, putem sublinia la capitolul realizări demararea proiectului  Canalizarea satelor Beriu, Căstău, Sereca, Sibişel şi Orăştioara de Jos, precum şi a celui ce vizează modernizarea DC 54 A Căstău – Cucuiş, modernizarea DC 54 D (Drumul şchiopului), modernizarea căminului cultural din satul Căstău, amenajarea unei Case Mortuare în Căstău, a uneia în Sibişel (Sibişelul Nou), amenajarea unui teren de fotbal în Beriu, construcţia unui Centru de Informare Turistică în satul principal şi amenajarea de locuri de joacă pentru copii în localităţile Căstău, Beriu, Sibişel, Sereca şi Orăştioara de Jos. Ar mai fi de amintit amenajarea câte unui teren de minifotbal în  Orăştioara de Jos, Sibişel şi Sereca, amenajarea unui teren pentru picnic în satul Beriu, extindere reţea de gaze naturale în satul Căstău, modernizare şi extindere reţea de energie electrică în satele comunei Beriu, amenajarea pârâurilor Cucuiş şi Caltabău, dar şi lucrări de amenajare şi renovare executate la Şcoala Generală Beriu”, a arătat primarul Emil Bîc (foto). Acesta a mai adus în discuţie alocarea cu titlu gratuit a unor loturi de teren tinerilor cu vârsta sub 35 de ani, care vor să-şi ridice o casă, precum şi atragerea de investitori. Acestora li se adaugă multe altele.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

7 ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

7 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

o zi ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

o zi ago