Categories: ActualitateFlash

Bilanţ bun la jandarmii hunedoreni

Deşi numeric au fost mai puţini, jandarmii hunedoreni au reuşit să-şi atingă obiectivele propuse în decursul anului trecut. Numărul solicitărilor la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara a fost cu 37 la sută mai mare în 2011, faţă de anul precedent, însă conflictele au fost aplanate, fără a întâmpina probleme considerabile.
Reprezentanţii IJJ Hunedoara au făcut ieri publică evaluarea activităţii jandarmilor din judeţ, pe anul 2011. Potrivit raportului, jandarmii au executat peste 3.800 de misiuni de asigurare şi menţinere a ordinii publice, la diferite manifestaţii sportive, religioase, cultural-artistice sau de protest, organizate în judeţ, dar şi în staţiunile montane, balneare şi pe traseele turistice adiacente acestora. „De remarcat este faptul că toate aceste adunări s-au desfăşurat fără incidente, care să ducă la tulburarea ordinii şi liniştii publice, dovadă a dialogului permanent al jandarmilor cu organizatorii şi participanţii la adunările publice“, a precizat locotenentul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara. De asemenea, acesta a mai precizat că de-a lungul anului trecut, jandarmii montani au desfăşurat 37 de acţiuni de căutare şi salvare şi au acordat sprijin unui număr de 43 de oameni aflaţi în dificultate.
Cât despre cei care au deranjat ordinea publică prin diferite fapte de natură penală, jandarmii hunedoreni au identificat 415 persoane învinuite, şi au aplicat 3.319 amenzi, în valoare totală de 537.404 de lei. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

3 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

3 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

3 ore ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

3 ore ago