Un biciclist din Petrila se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost spulberat de o dubiţă. Poliţiştii încercau ieri să afle cine este vinovat de accident.
Teribilul accident s-a produs ieri, în jurul prânzului, în zona Poştei din Petrila, iar bărbatul accidentat circula pe o bicicletă către Lonea, când a fost lovit de autoutilitară. Unul dintre martori povesteşte că l-a văzut pe ciclist întins pe carosabil şi a crezut că a murit pe loc. „Am trecut chiar pe acolo când l-a izbit, dar nu am apucat decât să-l văd căzut pe drum. A fost lovit foarte puternic şi l-au luat cu ambulanţa. Nu ştiu dacă scapă la ce răni avea”, a spus martorul. Potrivit adjunctului şefului Poliţiei Petrila, comisarul Alexandru Scafariu, cel accidentat intrase în comă de gradul doi la puţin timp după ce a ajuns la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Şoferul dubiţei a susţinut în faţa anchetatorilor că biciclistul i-a intrat pur şi simplu în faţă. „Sunt martori ai accidentului, însă nu ne putem pronunţa cu privire la vinovat, întrucât avem doar varianta conducătorului auto. După ce vor fi audiaţi şi martorii, vom putea spune mai multe”, a precizat şeful Poliţiei Petrila.
Pe 26 martie, Nikos Vertis, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii grecești contemporane,…
Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…
Astfel, începând de astăzi de la ora 14.00, până luni, la ora 08.00, în sudul…
Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…
Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…
Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…