Magdalena Șerban
Municipiul Orăștie derulează în prezent 2 proiecte de investiții pentru amenajarea de piste de biciclete pentru deplasări nemotorizate. Acestea sunt finanțate din fonduri nerambursabile, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), obiectivul demersului fiind dezvoltarea mobilității urbane durabile, prin schimbarea accentului de la o mobilitate bazată pe utilizarea autoturismelor la una concentrată pe folosirea bicicletei, ca mijloc de deplasare.
Oraș prietenos cu mediul și sănătatea
Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…
Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi una…
În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…
Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor combinatului, Adunarea…
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…