Nicolle Ebner
Locuitorii din Ţara Haţegului au la dispoziţie o bibliotecă virtuală, care funcţionează în oraşul Haţeg, în fostul sediu al Asociaţiei Intercomunitare „Ţara Haţegului”.
Proiectul, finanţat, deocamdată, de la bugetul local, are ca obiectiv constituirea unei biblioteci accesibile prin intermediul Internetului. Biblioteca virtuală oferă facilităţi de căutare a cărţilor în funcţie de titlu, autor, subiect, editură; posibilitatea de a consulta textul integral al lucrărilor disponibile pe web şi de a exploata informaţiile asociate acestora; introducerea de adnotări asupra conţinutului; construirea propriului „raft virtual” prin selectarea mai multor opere literare şi plasarea acestora într-o zonă care poate fi consultată ulterior. Numai că, pentru reuşita proiectului, este nevoie de construirea unui fond de carte virtuală suficient de bogat şi valoros, încât această aplicaţie să-şi atingă scopul pentru care a fost creată.
„Iniţial, acest proiect cu finanţare externă trebuia realizat în colaborare cu Biblioteca Judeţeană. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar finanţarea a fost blocată, pentru o perioadă nedeterminată, aşa că am decis să suportăm noi, de la bugetul local, finanţarea implementării lui, chiar şi parţiale. În primă fază, am achiziţionat trei calculatoare pe care le-am legat la Internet. Anul viitor, în funcţie de buget, vom cumpăra şi restul de şapte
calculatoare, conform proiectului”, declară Nicolae Timiş (foto), primarul oraşului Haţeg.
Reprezentanţii Bibliotecii judeţene susţin că, după data de 25 noiembrie, oraşul Haţeg va primi toate cele 10 calculatoare, adică biblioteca accesibilă prin intermediul Internetului.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…