Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Porţile Europei. O istorie a Ucrainei, de Serhii Plokhy, apărută la Editura Trei, Bucureşti – 2018. Scrierea promovează povestea pământului scăldat în sânge, care a fost de atâtea ori câmpul de bătălie, dar şi grânarul Europei.
Istoria Ucrainei este prezentată în perspectiva de lungă durată de la Herodot şi până la caderea Uniunii Sovietice şi conflictul ruso-ucrainean. Titlul este o metaforă, dar nu una care nu trebuie luată în serios sau catalogată ca truc de marketing. Europa este o componentă importantă a istoriei Ucrainei, la fel cum şi Ucraina face parte din cea europeană. Situată la extremitatea vestică a stepei eurasiatice, Ucraina a slujit drept poartă către Europa, timp de secole la rând.
Serhii Plokhy este profesor de istorie ucraineană la Universitatea Harvard, unde deţine Catedra Mihailo Hruşevski, şi director al Institutului de Cercetări Ucrainene în cadrul aceleiaşi universităţi. Este autorul a numeroase lucrări de specialitate – traduse în mai multe limbi şi încununate cu premii prestigioase – dedicate Ucrainei şi Rusiei, spaţiului est-european şi istoriei sale intelectuale, culturale şi politice.
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…