Categories: Educatie si cultura

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva pentru această săptămână este Omul din Nazareth, de Anthony Burgess, apărută la Editura Humanitas, București – 2018, scriere prin care atorul se alătură grupului select de artiști care au îmbogățit colecția de reprezentări ale personajului biblic.

Apărut în 1979, la nici trei ani după scenariul pe care Burgess l-a scris pentru miniserialul de televiziune Isus din Nazaret, în regia lui Franco Zeffirelli, romanul reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile — recunoaștem personajele, precum și o mare parte din întâmplări, dar intervin și elemente noi, explicații ce par să submineze narațiunea canonică. Cum sugerează chiar titlul, accentul cade pe omul din Nazaret, pe dimensiunea umană a lui Isus, pentru care divinul pare nu arareori o povară. Această preaomenească esență constituie aspectul cel mai convingător al romanului. Isus plăsmuit de el este însă mult mai mult decât un personaj care își urmează conștiincios și resemnat destinul hotărât de o instanță mai înaltă, deviind, pe alocuri, de la narațiunea standard și reconturând parcursul mai aproape de omenesc decât de divin. ,,La Biblioteca Județeană Ovid Densusianu Hunedoara-Deva puteți găsi și alte romane ale scriitorului Anthony Burgess: Portocala mecanică, capodopera sa, Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare, Moartea la Deptford” arată bibliotecara Diana Trif.

   „Isus al lui Burgess este o figură puternică și elocventă, un dum­ne­zeu-om care vorbește fără ocolișuri. Soldații lui sunt vulgari și obsceni. Ierusalimul său, periculos în îmbulzeala din perioada sărbătorii, este prezentat în tușe ferme. Proza îi este întotdeauna interesantă și plină de viață. Ar fi aproape imposibil să ne imaginăm că altcineva ar fi săvârșit o lucrare mai bună.”

Frank Kermode, New York Review of Books

 

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

20 de ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

20 de ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

20 de ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

2 zile ago