Categories: Educatie si cultura

Biblioteca Judeţeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban

Propunerea făcută de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva pentru această săptămână este Copii războiului, de Varujan Vosganian, apărută la Editura Polirom, Iași – 2016. Prin subiectul abordat, autorul întinde destinul acolo unde defrișările păreau definitive.

   Războiul surprins de scriitor nu s-a terminat o dată cu ultimul glonț, ci a continuat multă vreme după aceea. Această poveste adevărată despre copiii războiului pune în faţa eroilor cărţii opţiunea fundamentală a condiţiei umane, cea dintre uitare, răzbunare şi iertare, lăsându-l pe fiecare dintre ei să aleagă şi îndemnându-i pe cei care parcurg aceste pagini să aibă, la rândul lor, curajul propriei opţiuni. Scrierea pune în prim plan doi copii care au același tată, dar mame diferite. Aceștia află unul despre celălalt dintr-o eroare de corespondență, iar apoi încearcă să se găsească. Este un roman în care se regăsesc caractere actuale, astfel că și cititorii se pot confunda cu personajele. Chiar dacă personajele nu sunt reale, întâmplările sunt absolute autentice, spune Varujan Vosganian, iar cele relatate sunt rodul unei minuțioase documentări. De altfel, cartea reprezintă „cronologia exilului interior al poporului român”, în accepțiunea lui Varujan Vosganian, convins că rănile, dacă nu se redeschid, nu se pot cu adevărat vindeca.

 

https://www.facebook.com/bibliotecadeva

 

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

4 minute ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

6 minute ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

20 de ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

20 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

20 de ore ago