Magdalena Șerban
Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este cartea Solomonarul, de Florin Chirculescu, apărută la Editura Nemira, București, 2022.
Romanul unei revoluții fără început și sfârșit
„În literatura română de azi, Solomonarul este un obiect fascinant. Roman istoric și roman al actualității, roman despre Eminescu și roman despre zonele de turbulență ale lumii contemporane, roman despre obsesiile naționale și roman gândit la o scară planetară, roman plin de idei și roman traversat de aventuri și conspirații, roman realist și roman fantastic, roman cu o arhitectură riguroasă și roman deschis explorărilor ca o cutie misterioasă, Solomonarul activează portaluri pe care literatura română nu le-a cunoscut până la Florin Chirculescu.“ – Mihai Iovănel
Chirurgul-scriitor
Florin Chirculescu lucrează ca medic de chirurgie toracică. Pe lângă meseria de chirurg, are o a doua pasiune-scrisul. În lumea literară este cunoscut sub pseudonimul Sebastian A. Corn, sub care a publicat multe cărți SF, printre care „2484 Quirinal Ave” (Nemira, 1996), „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine” (Nemira, 1998), „Cel mai înalt turn din Babylon” (Nemira, 2002), „Imperiul Marelui Graal” (Diasfera, 2006), „Vindecătorul”(Cartea Românească, 2008), „Skipper de interzonă” (Millenium, 2012) sau „Eucronoza și alte nuvele” (Millenium, 2017). Sub numele de Florin Chirculescu au apărut „Greva Păcătoșilor sau apocrifa unui evreu” și „Solomonarul” (Nemira, 2022), un roman despre un altfel de Eminescu, „prins într-o revoluție fără început și sfârșit”.
https://www.facebook.com/bibliotecadeva/https://www.facebook.com/bibliotecadeva/
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră a fost rugat, politicos,…
Daniel Sorin Clonța, antrenor box CSM Orăștie Pentru că elevii săi au obținut rezultate deosebite…
C.V., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…
Articolul publicat de Mesagerul Hunedorean încalcă flagrant principiile deontologiei jurnalistice și înlocuiește informarea corectă cu…