Categories: Eveniment

Beţivii dau de lucru celor de la urgenţa spitalului

Maximilian Gânju

Consumul de alcool este unul din principalii factori pentru care numărul pacienţilor care ajung în Unitatea primiri Urgenţe a Spitalului Petroşani este extrem de mare.

Medicii de la urgenţă trag un semnal de alarmă, după ce au constatat că o mare parte a celor care ajung la spital aproape de comă alcoolică sunt tineri, iar dacă nu sunt morţi de beţi, vin răniţi din bătăile pe care le iscă, tot din cauza paharului. Printre pacienţii care ajung din cauza băuturii în urgenţă sunt şi oamenii fără adăpost, cei mai mulţi fiind culeşi de pe stradă, în urma apelurilor localnicilor.
„Nu este zi a săptămânii în care să nu fie adus şi câte un pacient în stare de ebrietate. Trecătorii îi văd căzuţi pe stradă, anunţă ambulanţa, sunt apoi aduşi în UPU şi, de cele mai multe ori, nu doresc să li se facă analize sau să le fie administrată medicamentaţia necesară. În plus, cei mai mulţi dintre ei sunt agresivi şi recalcitranţi”, spune medicul Elena Ciugulea. Totodată aceşti pacienţi refuză internarea şi pleacă spre casă chiar şi pe două cărări.
„Dacă reuşim să-i convingem, îi reţinem în urgenţă ca să-i putem trezi, dacă nu, îi lăsăm să plece acasă. Asta este tot ceea ce putem face şi nu putem recurge la forţă, pentru a-i convinge să-şi facă o serie de analize sau să rămână internaţi”, mai spune medicul petroşănean. Ca un exemplu, într-o singură zi şi doar de la un singur restaurant din Petroşani, au ajuns la spital, cu ambulanţele, trei pacienţi. Unul a dat prea multe pahare pe gât, altul s-a băgat într-o încăierare, iar o tânără a suferit un atac de panică.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

23 de ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

23 de ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

23 de ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

23 de ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

23 de ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

23 de ore ago