Categories: Comunitate

Beriu: Elevii, în prim-plan

Magdalena Șerban

Deși are întocmită o listă de priorități investiționale, primarul din Beriu, Moise Emil Bîc (foto), con­sideră c­ă siguranța copiilor din c­o­mună este mai presus decât orice plan administrativ. Așa că din fonduri europene vrea să achiziționeze trei microbuze școlare noi.

Ori toate, ori nici unul
„Nu zic că nu am fi putut opta pentru reabilitări energetice în cazul clădirilor publice sau cine știe ce altă formulă investițională, dar la ora actuală, cei 220 de copii ai comunei au mare nevoie de mijloace de transport șco­lar decente și sigure. Cele cu care se parcurg rutele dus-întors sunt vechi, uzate, iar cât ne costă reparațiile mai bine să nu îmi amintesc. Sunt cos­ti­sitoare și cred că ar cam trebui scoase din uz. Vorbim de ani de fabricație precum 2010 și 2007-2008. Așa că o să depunem cereri de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru două micro­buze electrice mari (16+1 locuri) și unul mic (8+1 locuri). Pe acceași axă va fi prevăzută și o stație de încărcare electrică ce va fi amplasată în curtea școlii, pentru a se face încărcarea microbuzelor respective. Pentru uzul general, prin Administrația Fondului pentru Mediu vom accesa docu­men­tația pentru o stație de încărcare elec­trică cu două puncte (rapidă și lentă), pe care urmărim să o poziționăm în zona sediului primăriei. Astfel, atât pentru localnicii care au în plan să cumpere un automobil ce va deveni in­dispensabil în anii ce se apropie (noxele și poluarea creată de cele pe combustibili clasici vor scoate de pe piața de profil multe modele de auto­turisme), cât și pentru vizitatorii sa­telor noastre, vom putea să punem la dispoziție acest gen de platformă care reprezintă o poartă de trecere spre viitorul de mâine”, a anunțat edilul local din Beriu, Moise Emil Bîc. Amintim că Ministerul Dezvoltării a lansat apelurile de proiecte susținute financiar prin PNRR, unul dintre aces­tea fiind și cel privind dezvoltarea unei infrastructuri ”verzi” în transportul public din România. Programul va beneficia de o finanțare de 2,12 mi­liarde de euro, iar beneficiarii nu vor fi nevoiți să participe cu o contribuţie din fonduri proprii. Ținta este de a re­înnoi parcurile auto cu vehicule in­te­ligente şi verzi, prietenoase cu mediul. Astfel, conform normativului, 1.135 vehicule noi, electrice sau cu hidrogen vor fi achiziţionate pentru reşedinţele de judeţ, municipiul Bucureşti, oraşe şi comune, dintre care 715 autobuze, 50 tramvaie, 50 troleibuze şi 320 mi­cro­buze. Totodată, transportul public în România va deveni mai verde şi mai inteligent în urma achiziţionării a 491 de sisteme digitale de management, până în trimestrul 2 al anului 2026. Noile autovehicule vor beneficia şi de staţii de încărcare corespunzătoare, în urma a achiziţionării a 13.200 puncte de încărcare, şi vor servi şi transportul elevilor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Ministrul Mediului, Natalia Intotero: „Problemele grave de mediu, lăsate în urmă de exploatările miniere închise, nu mai pot fi ignorate!”

CAVNIC, Maramureș - Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a efectuat vineri, 13 noiembrie…

o zi ago

POLIȚIȘTII DIN BRAD AU IDENTIFICAT UN BĂRBAT BĂNUIT DE ȘANTAJ, ÎN URMA UNOR INVESTIGAȚII COMPLEXE ȘI A DOUĂ PERCHEZIȚII DOMICIARE

Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…

o zi ago

Efecte fenomene meteorologice (ora 14.00)

În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…

o zi ago

Trei bărbați din județul Hunedoara, condamnați la închisoare, au fost ridicați de polițiști și încarcerați la Penitenciarul Deva

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

2 zile ago