Categories: Actualitate

Bercea nu a scăpat de vizitele la Poliţie

Afaceristul din Valea Jiului, Emil Bercea (foto), pare a nu se fi împăcat cu ideea că trebuie să meargă periodic la poliţie conform regulilor impuse de organele judiciare.
Acesta s-a arătat nemulţumit de hotărârea dată de Judecătoria Petroşani de a-l menţine sub control judiciar, astfel încât a contestat decizia magistraţilor. Cererea afaceristului a fost judecată ieri de Tribunalul Hunedoara, iar în urma deliberărilor, instanţa a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de inculpat, decizie care rămâne definitivă. Petroşăneanul a ajuns în atenţia organelor judiciare după ce l-a bătut şi sechestrat pe propriul angajat la sfârşitul lunii august a. c.. Atunci când s-au întâmplat toate aceste fapte, Bercea l-a avut complice pe Petru Damoc, iar când au fost aduşi în faţa instanţei de către procurori, magistraţii au decis să instituie în cazul ambilor indivizi măsura controlului judiciar. Nu este prima dată când Bercea are probleme cu legea, în urmă cu câţiva ani, a fost prins beat la volan, dar atunci a scăpat ieftin, alegându-se doar cu o amendă. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

15 ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

15 ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

17 ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

23 de ore ago