Categories: Actualitate

Simota obligat să achite banii pentru expertiza contabilă

Unul din dosarele de evaziune fiscală al lui Simota, aflat pe rolul Judecătoriei Petroşani, a avut ieri un nou termen.
Potrivit încheierii de şedinţă, magistraţii i-au pus în vedere apărătorului ales al inculpatului, ca până la termenul următor, să achite integral suma datorată expertului contabil, pentru lucrarea de expertiză întocmită la dosar. Tot ieri, instanţa a stabilit că dacă Simota, care se află încarcerat la Penitenciarul Aiud, nu doreşte să se prezinte la termenele de judecată care vor urma, poate depune o cerere prin care să solicite judecarea în lipsă. Judecata în acest dosar a început în luna aprilie 2013, iar la ultimele trei termene, cerinţele magistraţilor au fost aceleaşi, ca Simota să achite banii pentru serviciile expertului contabil. Iniţial, a fost vorba de o sumă de 8.400 de lei, iar la termenul de ieri, afaceristului din Valea Jiului i s-a cerut să achite restul sumei, adică 5.400 de lei. În acest dosar, Simota este acuzat de către procurori că ar fi prejudiciat bugetul statului cu suma de 440.972 lei, în urma operaţiunilor comerciale ilegale întreprinse de el. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

13 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

13 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

13 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

13 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

13 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

13 ore ago