Categories: Actualitate

Beat şi fără permis, şi-a parcat maşina pe linia ferată

Maximilian Gânju

Poliţiştii din Petroşani s-au confruntat cu un caz pe cât de hilar, pe atât de periculos. Un individ s-a îmbătat criţă şi şi-a pus autoturismul pe o dublă de cale ferată. Din fericire, a fost văzut înainte ca un tren să traziteze zona şi să se întâmple o nenorocire.
Incidentul a avut loc miercuri seara, în cartierul Aeroport din Petroşani, la o trecere peste calea ferată. Potrivit poliţiştilor, un bărbat de 43 de ani din localitate s-a îmbătat bine şi deşi nu avea permis de conducere, s-a urcat la volanul unui autoturism Dacia Nova, iar la trecerea de nivel cu calea ferată de pe strada Cucului, a rămas blocat între liniile de cale ferată. Martorii spun că individul şi-a oprit autoturismul pe liniile de cale ferată intenţionat şi din cauză că era prea beat, a adormit în maşină. Norocul său a fost că mai mulţi locuitorii ai cartierului au văzut maşina oprită pe linii şi au sunat la 112, oamenii temându-se că un tren ar putea să-l spulbere pe inconştient. Poliţiştii din Petroşani, sosiţi la faţa locului, după ce l-au testat pe individ cu aparatul etilotest, au constatat că avea o alcoolemie de 0,89 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a ales cu dosar penal şi riscă închisoarea pentru cumul de infracţiuni, iar dacă se va dovedi că şi-a oprit intenţionat maşina pe liniile de cale ferată, riscă să fie acuzat şi de punerea în pericol a circulaţiei feroviare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

15 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

15 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

15 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

15 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

15 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

15 ore ago