Inconştienţa şi tupeul unui şofer de 60 de ani, din Arad, par de necrezut. Individul a ignorat orice avertizare şi a traversat o cale ferată chiar când venea un tren de călători.
Şoferul, cu un tupeu incredibil a scăpat miraculos, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de locomotiva unui tren. Accidentul s-a petrecut la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată din Halta Lunca Moţilor – traversare a DN 76. Individul venea dinspre Baia de Criş şi se îndrepta spre Vaţa de Jos, iar la intersecţia cu calea ferată a ignorat indicatoarele, lumina roşie a semaforului de la trecere, semibariera, dar şi semnalele date de păzitorul de barieră din halta CFR Lunca Moţilor. A accelerat cu intenţia de a trece calea ferată şi a fost izbit de locomotiva unui tren Regio, care circula pe relaţia Arad-Brad. Şoferul a refuzat îngrijirile medicale ale echipajului medical SMURD deplasat la faţa locului, deoarece, spre norocul lui, a scăpat în urma impactului cu locomotiva fără nici o zgârietură. Doar autoturismul a fost avariat serios pe partea stângă, iar trenul a înregistrat o întârziere de aproape o oră din cauza accidentului. Cercetările în acest caz sunt continuate de către poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Brad.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…