Baza sportivă a Universităţii Petroşani, în proces de modernizare

Magdalena Şerban

Baza sportivă a Universităţii din Petroşani va străluci mai altfel începând cu această vară, fiind cuprinsă într-un amplu proces de modernizare. Acesta este doar unul dintre programele investiţionale pe care conducerea instituţiei le are în vedere pentru anul curent.
„În discuţie este, în primul rând, un imobil degradat care necesita modernizare. Astfel, s-a reabilitat clădirea atât în interior cât şi în exterior, dar şi acoperişul tribunei, s-au schimbat mai multe suprafeţe din aceasta, o parte fiind grav deteriorată şi s-a amenajat o tribună oficială unde vom amplasa în jur la 130 de scaune pentru invitaţi. S-a lucrat, de asemenea, şi la partea de rezistenţă. S-au făcut lucrări de canalizare la clădire, s-au modernizat duşurile, dar şi vestiarele. Totodată, o să găsim o soluţie, pentru a le utila cu mobilierul corespunzător”, a spus Dacian Ciodaru (foto), directorul general administrativ al Universităţii din Petroşani.  „Valoarea investiţiei este de 360.000 de lei, iar fondurile sunt alocate de la bugetul de stat, mai precis, de la Ministerul Educaţiei. Proiectul a fost aprobat anul trecut, a avut loc licitaţia aferentă, dar a fost contestată, apelându-se la instanţă. În final, verdicul Curţii de Apel Alba-Iulia a fost dat în acest an, contestaţia dovedindu-se nefondată. Astfel, conform ordinului de începere, lucrările au debutat în luna aprilie şi pot spune că 75 la sută sunt finalizate, urmând ca restul să se termine până la 1 iulie“, a mai completat Dacian Ciodaru. „Până acum, marea majoritate a lucrărilor le-am cofinanţat din bugetul propriu. Mai avem reabilitarea gazonului natural, pe care echipele de fotbal şi rugby îşi desfăşoară meciurile, gardul de împrejmuire şi pistele de alergare. Suntem în faza de studiu, pentru a contura o valoare estimativă a lucrării. Urmează să stabilim şi sursa de finanţare”, a mai punctat directorul general administrativ al Universităţii Petroşani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

15 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

15 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

15 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

15 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

15 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

15 ore ago