Categories: Stiri

Băuţi şi fără permis la volan

Mai mulţi şoferi inconştienţi s-au urcat la volan, deşi consumaseră băuturi alcoolice, ori nu aveau permis de conducere. Poliţiştii i-au „răsplătit” pentru curaj cu câte un dosar penal. Astfel, vineri, în jurul orei 7, Cristian M., de 25 de ani, din Lupeni, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Vulcan, fără a poseda permis de conducere. Mai mult, tânărul a refuzat să se supună recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În Deva, poliţiştii Biroului Rutier l-au depistat pe Ciprian B., de 25 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis. Tot vineri, poliţiştii Biroului Rutier Brad l-au surprins în trafic pe Dumitru A., de 66 de ani, din Brad, în timp ce conducea un autoturism, deşi  consumase alcool, rezultatul testării cu aparatul etilotest fiind 0,78 mg/l, alcool pur în aerul expirat. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie dă con­ce­dii medicale cum do­rește inimioara ei. Zvo­nerii au…

3 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…

3 ore ago

Bulina neagră

R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 ore ago

Proxenet din Petroșani – în pușcărie pentru că n-a achitat daunele victimelor

Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…

3 ore ago

Parteneriat între Hunedoara și China

Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…

3 ore ago

Au găsit o grenadă

Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…

3 ore ago