Povestea s-a petrecut în zona Bradului, iar cei doi soţi au divorţat în urmă cu câţiva ani. El s-a recăsătorit, dar a păstrat legătura cu fosta consoartă, fapt care a scos-o din minţi pe actuala soţie. Drept urmare femeia a decis să clarifice lucrurile cu pumnul şi s-a dus la locuinţa celei pe care o considera rivală. A intrat peste ea în casă şi a luat-o pur şi simplu la bătaie. Anchetatorii au reţinut că inculpata a lovit victima cu piciorul în zona pieptului, a tras-o de păr, smulgându-i o parte din el, şi a ameninţat-o cu bătaia. La scurtă vreme, agresoarea şi-a întâlnit victima în Piaţa Agroalimentară din municipiul Brad, s-a apropiat de ea şi a îmbrâncit-o, intenţionând să o lovească. Trimisă în judecată pentru lovire, femeia nu a recunoscut agresiunile, însă a fost condamnată de patru ori de Judecătoria Brad cu amenda penală, condamnarea finală fiind de 3800 lei amendă penală. În plus va trebui să-i achite victimei 6000 de lei daune materiale şi 5000 de lei daune morale. Sentinţa Judecătoriei Brad nu este definitivă. (M. Gânju)
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…