Un bărbat de 38 de ani, din Lupeni, a mâncat o bătaie cruntă, după ce s-a luat la ceartă cu prietenii săi de pahar. Nimeni nu a fost în stare să-i lămurească pe oamenii legii cu privire la motivul neînţelegerilor care au iscat scandalul.
Totul s-a întâmplat într-un apartament din municipiul Lupeni, la o oră târzie în noapte, motiv pentru care vecinii au anunţat imediat Poliţia. Se pare că cearta a început după ore bune de poveşti şi glume şi după multe pahare date pe gât, şi s-a încheiat cu o avalanşă de pumni şi picioare. Proprietarul locuinţei, în vârstă de 31 de ani, şi un alt bărbat, de 36 de ani, şi-au descărcat bine nervii pe prietenul lor, după care l-au scos afară din casă, lăsându-l să zacă pe preşul de la uşă. Cei doi agresori au fost duşi la sediul Poliţiei, însă, pentru că erau în stare avansată de ebrietate, oamenii legii nu au reuşit să desluşească motivul neînţelegerilor provocate. De altfel, nici victima nu a reuşit să-i lămurească, întrucât starea sa de sănătate este atât de gravă, încât a trebuit să fie transportată la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, unde a fost internată la secţia ATI. În funcţie de rezultatele expertizei medico-legale, urmează să fie luate măsuri asupra celor doi agresori. (C. Ghenea)
Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…
V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Gurile rele au aflat despre o duduie din zonă cu ambiții cât Everestul și cu…
Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…
O eroare administrativă gravă, întinsă pe parcursul a aproape un deceniu, amenință direct buzunarele locuitorilor…
Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospodăririi comunei Peștișu Mic se extinde. Un echipament modern…