Categories: EvenimentFlash

Bãtaie de joc pe Centura Devei

Sorina Popa

Nervi întinşi la maximum. Motoare supraîncălzite. Cam aşa stă situaţia pentru şoferii care tranzitează municipiul Deva, în aceste zile.
Din cauza lucrărilor de reparaţii care se efectuează pe DN 7, pe tronsonul de la Ştrandul municipal la giratoriul de la Real, circulaţia de la Deva până la Simeria se desfăşoară în aceste zile în condiţii extrem de dificile. Dacă vreţi să faceţi un drum de Simeria, de la Deva, ar trebui să vă luaţi o marjă de timp de peste o oră, deşi distanţa respectivă este parcursă în mod normal în câteva minute. Şoferii se enervează, claxonează, se produc accidente, toate astea deoarece lucrările de reparaţii se fac în bătaie de joc şi doar ziua, cu toate că noaptea sunt mai puţine maşini pe drum. Dar, asta este, trăim în România.

Mai avem de aşteptat
Gheorghe Brânzan, şef Secţie Drumuri Naţionale Deva, beneficiarul lucrărilor, a declarat că, în prezent, reparaţiile se execută pe tronsonul de 10 kilometri, de la intrarea în municipiul Deva, până în apropiere de oraşul Simeria. „Se lucrează zi lumină, se execută lucrări pe patru benzi, e normal să fie incomodată circulaţia maşinilor. Probabil, lucrările se mai întind pe durata a două săptămâni”, a spus Gheorghe Brânzan. Brânzan este contrazis de şoferi, care susţin că muncitorii care lucrează la reparaţia DN 7, iau foarte multe pauze, şi oricum, nu lucrează decât până la amiază. „E o bătaie de joc ceea ce se petrece cu reparaţiile astea. De ce nu lucrează noaptea? Ne stricăm maşinile şi ne pierdem răbdarea pe banii noştri. Tot repară la drumul ăsta în fiecare an. Îşi bat joc de noi”, a spus un şofer. Conducerea Primăriei Deva susţine că a fost informată despre programul lucrărilor, dar atâta tot. La fel, poliţiştii hunedoreni ridică şi ei din umeri. Ieri la amiază, un echipaj al Poliţiei Rutiere se afla, la intrarea în Deva, la Izvorul Decebal, la umbră, deşi coada de maşini se pornea de la Ştrandul municipal.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

10 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

10 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

10 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

10 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

10 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

10 ore ago