Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc zvonerii pe la noi prin târg că e dragoste mare între doi colegi, mai ceva ca în anii de școală. Cei doi amorezi vin și plea­că împreună de la ser­viciu, beau cafeaua de­vreme dimineața tot împreună, ce mai, o ade­vărată idilă. Ceea ce e bine, iar cârcotașii nu sunt împotriva a­ces­tor gesturi. Gurile rele șușotesc că oa­menii profită din plin de zilele acestea și se afi­șează peste tot. Până într-o zi, spun zvonerii, când va afla și cine tre­buie despre relația lor. Și atunci să te aștepți la poșete în cap, sau alte lucruri aruncate du­pă cei doi. Pentru că, nu se știe cum re­ac­țio­nează partenera ofi­ci­a­lă a bărbatului, cel pu­țin așa susțin cârco­tașii de serviciu.

 

Spun zvonerii pe la noi că o duduie ajunsă funcționară la o ins­ti­tuție care zice că res­pectă legea, merge pe la mai multe procese, pe post de martor-uni­versal. Cârcotașii au aflat că funcționara noas­tră a dat declarații într-un dosar, tot așa, pe post de martor care, de fapt, nu a fost mar­tor, dar a uitat că a fost liberă în ziua în care a spus în fața magis­tra­ților că a fost de față la un incident. Minciuna are picioare scurte, dar duduia de care vorbim a aflat doar acum acest lucru. Mai mult, deși lu­crează într-o instituție, este funcționară, nu știe că trebuie să res­pec­te legea, este o obli­gație a postului. Având în vedere că o­mul nostru nici ro­mâ­nește nu prea știe bine, s-ar putea să se ter­mine aici cariera ma­r­to­rului mincinos.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago