BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef de instituție de la noi, care se crede mare șmecher, își tri­mite protejatele în control, la înaintare, le spune că e musai să găsească nereguli pe acolo, iar apoi vine el, împăciuitorul, și zice că el e cel bun. Zvonerii susțin că omul nostru nu face toate astea gra­tuit, ci are și o taxă, cum ar veni, de pro­tecție. Ea variază de la caz la caz, de la buget la buget. Cine nu plă­tește, va primi amendă. Simplu. Și asta de ani mulți. Numai că, spun cârcotașii de serviciu, respectivul are acum un dușman rău de tot. O iubită abandonată. Care știe multe. Foarte multe informații, care sigur nu-i fac bine o­mu­lui nostru.

Povestesc zvonerii pe la colțuri că un per­sonaj de pe la noi, ajuns între timp mare șef la o instituție, se pare că în urmă cu câțiva ani a vândut becuri pe la o firmă dintr-un oraș hu­nedorean. Asta nu e nici o rușine, să ne în­țe­legem. Orice muncă cinstită e ok. Omul însă nu vrea să se știe că a fost vânzător, deși în cartea lui de muncă se află menționată situa­ția. Mai mult, spun gu­rile rele că respectivul, cu avere mare acum, se vrea și cetățean de onoare al orașului un­de locuiește, de parcă ar fi făcut ceva pentru oameni. Nu, anunță câr­cotașii, el doar pen­tru el face și pentru șe­fii lui. Cică omul insistă să fie apreciat și să i se dea și diplome pentru asta. Cam despre asta e vorba când vine vor­ba de acest personaj.