Vorbesc cârcotașii prin târg că prietenul la nevoie se cunoaște. Așa și-a zis și un personaj de la noi, care și-a ajutat acum, la alegeri, un vechi prieten. Până aici, totul este în ordine. Doar că și-a ajutat prietenul și nu a tras pentru partidul său și pentru colegii săi. Se pare că oamenii și-au dat seama de trădarea lui, dar acum e prea târziu. Pe asta se bazează și omul, care face pe prostul și crede că poate fraieri pe toată lumea. Respectivul a avut și un complice în tot acest plan de trădare. Împreună au reușit ceea ce nu credea nimeni. Însă, lucrurile se pare că nu vor rămâne așa și cei doi vor trebui să plătească până la urmă pentru tot răul făcut.
Spun zvonerii de serviciu că un edil care a pierdut alegerile în 9 iunie, s-a supărat așa de tare că localnicii nu l-au mai vrut în fruntea comunității, că a început să amenințe pe toată lumea. Mai mult, anunță cârcotașii din zonă, omul nu mai vrea să semneze nimic, ca să se răzbune că nu mai e primar, decât lunile până se termină mandatul acesta. Gurile rele șușotesc că, dacă edilul continuă astfel, va ajunge după gratii, în loc să se bucure încă trei luni în funcție. Cârcotașii au aflat și că respectivul și-a ținut un post în primărie și tot spune că se va răzbuna atunci când nu va mai fi primar, că tot în instituție rămâne. Cât să fii de naiv să crezi că vei reuși în planul tău diabolic?
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…