Vorbesc cârcotașii că un edil a făcut recent o achiziție extrem de importantă. Zvonerii au aflat că omul nostru i-a cumpărat o vilă frumoasă fiului său, într-un centru universitar, așa să se simtă bine copilul pe perioada când studiază. Cârcotașii șușotesc că respectivul este tare încântat de achiziția făcută, din banii altora, se-nțelege, că, deși salariul său e mare, tot nu i-ar fi ajuns de vilă. Edilul de care vorbim s-a lăudat prin comunitate despre noua achiziție, iar acum oamenii s-au enervat că, în loc să facă treabă omul se îngrijește doar de el și familia lui. Mai mult, omul s-a trezit și cu o reclamație la DNA, cum că a luat bănuții, așa mai ilegal, cum se spune. Așa că, a venit una caldă, una rece pentru cel de care vorbim.
Vorbesc gurile rele că un tovarăș a ajuns să se plângă pe la mai multe cunoștințe cum că nu este folosit la maximum de către liderii de partid. Omul ar vrea să le țină toată ziua teorie celor tineri, să știe și ei cum se făcea odată politica. Numai că nimeni nu vrea să audă nimic de la omul nostru, deoarece îi plictisește pe toți, realmente. Ca să nu-l supere, colegii
l-au trimis la un curs de perfecționare taman la capătul celălalt al țării. Când a ajuns omul nostru la locul de desfășurare a cursurilor, a avut surpriza neplăcută să vadă că, de fapt, nu se ține nici un curs și totul a fost o farsă crudă făcută de tinerii care nu l-au iertat pe respectivul.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…