BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi indivizi din re­giu­nea cu lămpașe fac cum fac și reușesc să-și mai tragă o cabană în vârf de munte. Gurile rele spun că o mână de slujbași sunt cât e ziua de lungă la conacul lor, dar nu degeaba. Oa­me­nii, pe lângă că sunt pon­tați la locul de mun­că mai fac un ban în plus, pentru că șefii sunt darnici. Bârfitorii spun că lucrurile sunt chiar mai grave decât pare, pentru că șefuții, în ciuda faptului că fir­ma la care au cartea de muncă este în colaps, încă mai reușesc să o vămuiască. Materialele de construcție provin în mare parte de la co­lo­sul muribund, dar nu mai sunt noi, ca-n vre­mu­rile bune. Bune sunt și second, că la urma urmei fierul nu îmbă­trâ­nește chiar așa ușor.

Toată lumea e câș­ti­gată de pe urma aven­turii unui afacerist și a unei funcționare de la o instituție din sudul ju­de­țului. Cârcotașii sp­un că ”galbenii” sunt atât de atractivi pentru co­niță încât ar fi dispusă să-și bage în pat și pe dracu. Unde mai pui că dacă ține lumina stinsă poate să pretindă că-l are sub așternut și pe cel mai frumos Adonis. Gurile rele spun că idila dintre funcționara tre­cută de prima tinerețe și afaceristul bubos a pornit după o lucrare pe care firma celui din urmă o avea de făcut urbei. Cucoana a fost răs­plătită de om cu mici cadouri și s-a a­juns la o înțelegere pri­vind viitoare lucrări, dar de această dată au fost înlocuite micile atenții cu cotă parte din profit. Zvonarii spun că lu­cru­rile au mers de la sine, așa că s-a ajuns ca par­tenerii de afaceri să îm­partă și așternuturile.