Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Iar sunt aproape de a se face de minune. Gu­rile rele spun că niște cucoane din regiunea cu lămpaşe au primit o vizită a unor străini, la fel ca în fiecare sfârșit de an. Oamenii n-au venit cu mâinile goale iar în vizita lor au mers și pe la o instituţie de învăţământ și au dat din bunătatea lor. Oamenii au vrut să știe câți be­neficiari sunt înscriși, au primit informația și au făcut pachețele cu da­ruri pentru toată sufla­rea. Numai că cucoa­nele au pus deoparte plă­suțele celor care n-au fost prezenți și le-au luat acasă. Gurile rele spun că părinţii micu­ţilor, pentru care s-a făcut acţiunea, au aflat și s-au dus să le ceară explicații. Cârcotaşii ne-au mai spus că șefa ins­tituției le-a cerut subor­do­natelor să facă pe dracu-n patru și să aducă înapoi ce au luat fără drept, să nu se ajun­gă la un circ de pomină.

 

Probleme mari pen­tru un edil din sudul ju­dețului nostru. Omul a făcut puțin pe Cupidon și a vrut să lege o dom­niță de un individ, dar fetișcana n-a fost chip să-i îndeplinească do­rința. Bârfitorii spun că în spiritul tradiției loca­le, conița și cu junele ar fi făcut casă bună în ceea ce privește averea celor două familii, am­be­le înstărite. Fata n-a fost de acord să mai urmeze tradiția și a vrut o „venitură”, așa cum li se spune celor care nu sunt de neam. Au în­cercat cele două nea­muri să o constrângă pe fată, dar cum n-a fost chip au apelat la sta­roste, în cazul de față șeful urbei. I-au cerut să intervină, mai ales că și el e din nea­mul lor iar omul n-a stat pe gânduri. Zvonarii spun că le-a făcut do­sarul ca și cum iubăreții sunt gata de altar. Fapta este penală și ar duce la un adevărat scandal dacă fătuca se va trezi măritată fără voia ei.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

59 de minute ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

16 ore ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

22 de ore ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

23 de ore ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

o zi ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

o zi ago