Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

O afacere oneroasă este derulată de şeful unei companii de stat afla­tă în pragul falimen­tului. Gurile rele spun că omul se dă incoruptibil, însă a ajuns la borcanul cu miere şi s-a înfruptat fără ruşine. Spun cârco­taşii că individul, alături de o rudă a sa angajată tot la firma falimentară, au convenit să dea un spaţiu în chirie către un privat, spaţiu ce aparţine firmei. Ar fi trebuit să încheie şi acte pentru acest lucru şi banii să intre în firma de stat, însă cei doi o lălăiesc de câte­va luni bune. Privatul s-a mutat în spaţiu, consumă la utilităţi, dar chiria o vâră în buzunarele celor doi. Şi nu e vorba de bani de ţigări, ci de o sumă frumuşică. Cârcotaşii spun că se încasează cam 2000 de căciulă de la pri­vat, iar acestuia îi con­vine de minune. El ar trebui să dea banii aceş­tia doar pe utilităţile la spaţiul închiriat.

Un fost secretar de partid, devenit în perioa­da de democraţie edil şef, este un veritabil ac­tor. Omul şi-a făcut nişte calcule pentru scrutinul ce se apropie şi a văzut că ar putea ajunge can­didat. De menţionat că a mai candidat şi luna tre­cută şi a pierdut deşi era dat câştigător. A motivat că el este iubit de alegă­tori, dar a fost tras înapoi de partidul din care face parte. Fiind o victimă a par­tidului, a zis că se poate orienta spre o formaţiune agreată mai mult, mai cu plus. Gurile rele spun că omul are planuri mari şi chiar este luat în calcul, mai ales că la formaţiunea în cauză este o condiţie de înde­pli­nit pentru a fi pe liste, res­pectiv să ai forţa fi­nan­ciară să-şi susţii cam­pania. Omul o are după ani lungi petrecuţi pe pos­tul de şef al urbei. Prin urmare, peste o lună şi un pic, n-ar trebui să ne fie mare mirarea când îl vom găsi pe listele de demnitari.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

13 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago