Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și acum șușotesc pe la colțuri că un ales local din zonă a fost certat rău de tot de către con­soarta lui. Ce să vezi, omul nostru ui­tase să șteargă din telefon fotografiile cu iubita lui. Pur și simplu, povestesc gurile rele, el s-a luat cu treabă și nu s-a gândit că ne­vasta are așa tupeu, uitând de fotografiile com­promițătoare. Acum e musai să se re­vanșeze față de soție, ca să îl ierte. Și, mai mult ca sigur că așa se va întâmpla, având în vedere că alesul are o poziție foarte bună și bani mulți.

 

Povestesc gurile rele prin târg că mai multe funcționare au decis să schimbe sistemul în care lucrează și să se mute în altă direcție. Se pare că totul a por­nit de la un adjunct de acolo, care nu le scapă din ochi pe funcțio­nare, motiv pentru care ele vor să renunțe la posturile actuale. Acum, vom vedea câte dintre ele reușesc să facă mutarea cu pri­cina și câte vor ră­mâne să îl suporte pe adjunct. Care nu mai contenește cu re­cla­ma­țiile la adresa cole­ge­lor sale.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

2 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

3 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

3 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

3 zile ago