Bătaie între funcționărimea unei localități din sudul județului. Vorbesc bârfitorii că a fost vacantat un post de funcționat într-una din instituțiile locale iar conducerea ar fi vrut să aducă un specialist. Un om care să facă treabă, așa că s-a dat dispoziție ca tot procesul de recrutare să se desfășoare ”pe bune”. Gurile rele spun că subordonații au fiecare câte un amic, o rubedenie, un cunoscut căruia i s-ar mula postul. Problema este că favoriții lor n-au nici în clin și nici în mânecă cu meseria. Tot zvonarii spun că oamenii stau zilnic pe la ușile șefilor pentru a-i convinge să le admită favoriții, că-s băieți de treabă și pot rupe și ei opt ore din zi stând pe solitare.
Au intrat în ei ca-n brânză! Încă de la primele ore ale dimineții, în capitala regiunii cu lămpașe, zilele trecute, s-au tot auzit goarnele mascaților. Nimeni n-a știut unde și pe cine caută, până mai ieri. Vorbesc gurile rele că apropiatul unui politician din estul regiunii a fost în vizor, individul fiind într-o vreme și decident la nivelul politicii locale. Acesta are o tentație de nestăvilit pentru încălcarea legii, iar acum s-ar fi aflat într-o grupare ce se ocupa doar cu comerțul cu produse supuse accizării, dar care nu erau timbrate. Toți cei din rețea au fost vânați și verificați la sânge, iar urmele au dus și-n casa fostului ales. Bârfitorii spun că omul a fost săltat și cazat pentru o perioadă pe la un beci dintr-un județ învecinat.
Umblă vorba prin târg că șeful unei structuri de mediu ar fi fost sacrificat din…
Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…
Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu handicap, criminalul din municipiul…
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…
Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre investițiile mari pe care administrațiile publice locale au…