BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o urbe din vestul re­giunii cu lămpaşe este su­părare mare de ceva vre­me, după un șef este de negăsit. Gurile spun că omul este grav bolnav, însă nimeni nu vrea să sufle o vorbă. Alții susțin că suferă din dragoste, că iubițica lui consoartă și-a găsit un june prin altă regiune a județului, acolo unde se deplasează mai des decât ar fi necesar și-i motivează consortului că merge în interes de ser­viciu. Cârcotaşii spun că domnița a mai avut în tre­cutul ei câte o scăpare, ori mai bine spus escapade amoroase. De unele a aflat și șeful urbei iar de altele doar s-a șușotit pe la colțuri. A fost iertată de fiecare dată, pentru că dragostea purtată de soț este nemărginită. Bârfi­torii susțin cu tărie că de data aceasta locurile ar fi mai grave, pentru că re­lația nepotrivită a coniței atentează la avuția fami­liei, iar acest lucru l-a bă­gat pe săracul om în boală.

Au învățat tot ceea ce e mai rău de la foștii lor superiori, iar acest lucru îi poate costa. Gurile rele spun că șefii unei instituții de control, nu se știe din ce motive, ar fi împrăștiat aceeași poveste care a mai circulat în urmă cu ani și ani în regiunea cu lăm­pașe. Cârcotașii spun că au îmbrobodit pe câțiva cum că lichidul vital fur­nizat de o societate locală nu este tocmai în para­metri, că nu-i prea bun de băut. Zvonul lor s-a per­pe­tuat imediat iar mulți au cerut explicații. Culmea este că inventatorii lui n-au vreo o dovadă în cele afirmate, dar mai grav este că nu au atribuții și nu sunt competenți în a veri­fica și stabili dacă și ce ca­litatea are apa. Zvonarii susțin că autorii știrii false au fost chemați la expli­cații de superiori, iar dacă se va putea dovedi că ei sunt cei care intoxică, ar pu­tea fi maziliți.