Pus pe răzbunare cu orice preţ. Vorbesc cârcotaşii dintr-o micuţă localitate din sudul judeţului cum că un fost edil s-ar fi îmbolnăvit de inimă rea, după ce a pierdut în două rânduri şansa de a reveni la şefia urbei. Omul e extrem de supărat că aghiotantul său, elevul deloc silitor, pe care l-a format cu greu, i-a luat locul, dar mai ales aprecierea comunităţii. Bine, acum nici tinerelul n-a rupt gura târgului, n-a răsturnat munţii, ba chiar a făcut într-un mandat pe sfert cât a făcut seniorul. A avut în schimb oamenii potriviţi, care au ştiut să-şi vândă marfa, astfel că a câştigat fără emoţii. Revenind la fostul edil, bârfitorii susţin cu mâna pe inimă că omul ar vrea să-şi facă mea culpa pe la nişte instituţii, să spună cu subiect şi predicat cum s-a înfruptat din banul public împreună cu fostul aghiotant. Ar mai băga şi de la el ceva în plus, numai ca planul răzbunării să reuşească. Are însă o mare problemă pe care s-ar părea că nu o vede, dacă va proceda cum anunţă zvonarii. Faptele pe care le-ar divulga s-au petrecut în urmă cu mii şi mii de ani, adică sunt de vreme bună prescrise.