Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Blestemele s-au în­tors împotriva sa, iar acum degeaba își pune cenușă-n cap, că are soarta pecetluită. Gu­rile rele dintr-o urbe din regiunea cu lămpașe spun că un funcționar, activist pentru drep­tate, ori cel puțin așa pretinde el, a făcut-o de oaie din cauza gurii slobode. Și-a dat sea­ma că a greși și a în­cercat să dreagă bu­su­iocul, dar zarurile au fost deja aruncate iar superiorul său l-a tre­cut pe lista in­de­zi­ra­bililor. Cârcotașii spun că la disponibilizarea anunțată peste câteva luni, răzvrătitul – ama­tor de boscoane – va fi în capul listei de ple­cări.

 

Vorbesc cârcotașii de serviciu că la o ins­tituție din zonă, unde se fac angajări pe ban­dă ru­lantă, prin con­cur­suri aranjate, un func­ționar public a fost tri­mis la niște cursuri de spe­cia­li­zare, deși omul mai are pu­țin până la pen­sie. Zvo­nerii spun că res­pectivul a fost la mare, cu toată familia, cu oca­zia acestor cursuri, toa­tă lumea pe banii instituției. Și, mai spun gurile rele, se pare că nu e singurul funcțio­nar trimis la astfel de cursuri care nu se mai justifică. Cârcotașii cică ne vor mai spune și de alte cazuri de acest gen.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

o zi ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

2 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

2 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

2 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

2 zile ago