Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele s-au apu­cat de bârfit pe unul din­tre cei care zic că este un apărător al drep­turilor oamenilor, dar nu e decât o gre­șeală mare. Zvonerii spun că respectivul și-a făcut o mică avere pe seama unor naivi care au crezut că vor obține niște drepturi datorită omului. Totul, spun cârcotașii, nu a fost decât o minciună. E adevărat, o minciună pe bani mulți. Omul a fost dat în judecată de mai mulți dintre cei cărora le-a promis ma­rea cu sarea, iar acum gurile rele vor să vadă cum va scoate res­pectivul banii necesari.

 

Au aflat cârcotașii și povestesc acum des­pre asta. Cică o duduie care se crede tare gro­zavă încearcă să intre pe sub pielea actua­lu­lui ei șef. Până aici ni­mic nou. Numai că, în același timp, trage sforile cu vechiul șef al instituției. Ca să facă și ei un ban. Zvonerii sus­țin că cei doi aranjează multe licitații pentru firmele fostului șef, iar actualul conducător al instituției habar nu are. Lucrurile sunt de-a drep­tul hilare, iar cei­lalți angajați ai ins­ti­tu­ției se distrează de si­tuația asta, la cum vrea duduia să șmeche­reas­­că totul și să-l fen­teze pe șef.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

4 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

5 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

13 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago