Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Sute de mii de lei în­casați de niște băieți deș­tepți care s-au cocoțat pe niște fotolii de șefi, bine sprijiniți de niște partide politice. Gurile rele din regiunea cu lăm­pașe spun că se întâmplă la un mastodont indus­trial din zonă, de fapt un fost mastodont, că azi mai este doar o umbră a ceea ce a fost odinioară. Chiar și așa, acolo încă se sifonează bani frumoși, iar cârcotașii spun că toa­tă povestea e trecută negru pe alb într-un ra­port venit de la centru, studiu ce ar trebui să facă eficientizare, redu­ce­re a risipei, că tot este la modă acum să cla­măm că e nevoie de efi­ci­entizare. Tot gurile rele spun că, în loc să se în­grijoreze de soarta com­pa­niei, mai mulți șefi care s-au aciuat pe-acolo pen­tru o vreme au avut o singură preocupare: să-și umple buzunarele. Nu doar pe ale lor, firește, ci și pe ale mahărilor care i-au cocoțat pe posturile de șefi. Raportul ar urma să ajungă și pe masa celor care se ocupă cu stâr­pirea corupției.

 

Se pare că li s-a cam terminat norocul și vor fi obligați să pună osul la treabă. Este vorba des­pre câțiva apropiați de nă­dejde ai unui edil de urbe mică, dar cu su­pra­față mare. Prietenii, pen­sio­nați de mult, au ținut cu dinții de posturile căl­duțe plătite din banii ora­șu­lui, dar vor fi nevoiți de acum să arate implicare, nu doar în ziua de în­ca­sare. Gurile rele zic că edilul și-a anunțat amicii că vine legea care o să-l oblige să renunțe la pen­sio­narii bugetari, dar nu e totul pierdut. Își vor pu­tea face o firmă, se vor aso­cia toți, iar el are grijă să le vină contrate pe sume frumușele, să-și facă și de leafă. Pro­pu­ne­rea, da­că ne luăm după bâr­fitori, nu prea le-a plă­cut bo­șo­rogilor, că e vor­ba de a munci pentru băniți, lucru care con­tra­vi­ne princi­pi­i­lor lor. Așa că, cel puțin unii, au zis pas… Se des­curcă ei cumva cu pensia lunară ce se apropie de 10-15 mii de lei.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

19 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

19 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

19 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

19 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

19 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

19 ore ago