Așa se rezolvă multe chestiuni ilegale în instituții. Angajezi o firmă de contabilitate care duce la politicieni. Când să vină controlul la primăria de care vorbim, nu se verifică nimic, deși sunt reclamații peste reclamații. De ce? Zvonerii spun că firma de contabilitate și instituția care trebuie să verifice primăria au un numitor comun. Adică rudele nu se verifica între ele, nu-i așa? Și, uită așa, primăria cu pricina se îngroapă în ilegalități care până la urmă vor fi scoase la lumină. Dar, cârcotașii susțin că va fi prea târziu.
Vorbesc gurile rele că o primărie de la noi este condusă de un consilier al edilului, deoarece el este mai mult plecat din localitate. Se pare că omul s-a cam plictisit de primărie, și s-a gândit să-l pună pe consilier să dea piept cu toate greutățile de acolo. Zvonerii șușotesc că cei doi se văd cam o dată la săptămână și consilierul îi dă raportul șefului său. Evident, spun cârcotașii de serviciu, omul primește bani în plus pentru munca prestată și se bucură de faptul că e mare șef în primăria cu pricina. Nu știe, săracu, ce îl așteaptă și de ce îl lasă primarul pe el să rezolve problemele de zi cu zi.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…