Spun gurile rele prin târg că un individ de la noi, pe vremuri cu funcții prin politica noastră, s-a dus acum la șefii săi să ceară banii înapoi de la campania electorală de anul trecut. Omul își vrea banii înapoi și gata! Nu contează că nu a avut șanse de câștig și că banii s-au dus la comun. Nu, el ține morțiș că a fost sabotat din interiorul partidului ca să nu ajungă pe funcția mult dorită. Nu știm sigur dacă este așa, cert este că banii nu îi mai pot fi returnați, deoarece s-au cheltuit pe campania în care a fost prins și el. Respectivul a amenințat, după ce a văzut că nu are câștig de cauză, că va da în vileag tot felul de nereguli petrecute la partid pe timpul campaniilor electorale.
Zvonerii spun că un edil de pe la noi vrea să se mute în alt partid, numai că nu poate, deocamdată, că-și pierde postul. Însă, omul cochetează cu altă formațiune politică. Șmecheraș din fire, omul nostru joacă la două capete. Pe de o parte, se înțelege cu colegii din partid, ca să nu piardă finanțările viitoare, iar pe de altă parte, se pune bine cu șefii de la un alt partid, astfel ca pe viitor să poată face mutarea respectivă. Omul așa a fost de când se știe, schimbă partidele ca șosetele, dar asta este, știe să obțină voturi. Astfel a câștigat mai multe mandate de edil. Dar, vine vremea când și-o găsi și el nașul, susțin cârcotașii de serviciu. Poate nu astăzi, poate nu mâine, dar poimâine tot se va întâmpla. Cel puțin așa ne anunță gurile rele.
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…