Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un fost edil se tot laudă, evi­dent după ce petrece câteva ore cu amicii săi, că a făcut bănet de bănet cât timp a con­dus instituția. Gurile rele șușotesc că el nu se referă la salariu im­portant pe care l-a pri­mit cât era în funcția respectivă, ci la alte „beneficii” muuult mai mari decât o leafă de edil. Zvonerii de ser­viciu povestesc că omul nu-și dă seama că unii amici nu sunt de fapt amici și că au po­vestit mai departe ci­frele amintite de res­pectivul. Omul nostru habar nu are că totul se înregistrează și apoi „casetele” ajung la cine trebuie. Omul nostru habar nu are că ar pu­tea să o încurce chiar dacă nu mai e în func­ție. Și asta din cauza așa zișilor amici.

 

Povestesc cârcotașii prin târg că unui șef de instituție din zonă îi e frică tare că va fi dat afară și altcineva îi va ocupa fotoliul de con­ducere. Omul nostru stă toată ziua la birou și se uită la ușă, aș­tep­tând să vină cineva să-i spună că trebuie să plece acasă. Așa spus zvonerii și așa credem că este. Respectivul se știe cu musca pe că­ciulă și de aceea are teama asta. Scheleți are în dulapurile ins­ti­tu­ției, așa că va trebui să răspundă și pentru ilegalitățile făcute de când ocupă funcția de șef pe acolo. Cârcotașii se distrează, deoarece omul știa de mult că este urmărit și totul depinde de cum va ges­tiona situația. Însă, el a crezut că totul va fi trecut cu vederea și nu se prinde nimeni de matrapazlâcurile pe care le face acolo.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bărbat din Deva, reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat montarea dispozitivului de monitorizare electronică dispus prin ordin de protecție

În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

19 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

19 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

19 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

19 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

19 ore ago