Răzbel într-un bâlci dintr-o localitate din sudul judeţului, unde băieții cu uniforme albastre au descins zilele trecute. Sătui să tot cârcotească unii şi alţii că sub nasul lor lasă evaziunea să crească până la cer, funcționarii statului au trecut strada și pe lângă desfătarea cu un mic, că tot era prânzul, au făcut și vreo câteva verificări. Ce au găsit e lesne de priceput, dar zvonarii spun că s-a început bine și s-a finalizat prost. Practic, după câteva controale, băieţii au fost şi ei traşi deoparte de către nişte tarabagii şi li s-a explicat că nu e bine ce fac, că n-au nimic de câştigat la afacere, ba dimpotrivă. Bârfitorii susțin că băieții în uniforme le-au explicat că totul trebuie făcut pentru show, că dă bine de sărbători, iar ei să se conformeze și să-și primească avertismentele, că de amenzi sau dosare nu se pune problema.
Nu-i poți convinge că apa chioară e apă chioară, iar încăpățânarea nu le face deloc bine. Ba din contră, pe mulți i-a cam lăsat în datorii în prag de sărbători. Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că periodic, de cel puțin trei-patru ori pe an în zonă ajuns niște șmecherași puși pe escrocat. Promit locuri de muncă plătite regește în străinătate iar năpăstuiții se înghesuie la ele. Totul este gratis la prima vedere, dar realitatea arată altceva. În ciuda faptului că toată lumea vorbește despre escrocherie, încă se găsesc mulți care să cadă în capcană. Credulilor li se cere doar o mică taxă pentru perfectarea actelor spun zvonarii, adică 100-200 de euro de căciulă. Mai toți se împrumută și plătesc pentru a-și îndeplini visul, dar rămân cu banii dați.
O bucată de teren aflată chiar în centrul unei urbe a trecut din proprietatea publică…
Prof. univ. dr. Felicia Andrioni, coordonatoarea unui proiect derulat la Universitatea din Petroșani, dar și…
Alexandru S., din Petroșani Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru nerespectarea obligațiilor impuse…
Pe 4 martie 2026 s-au împlinit 49 de ani de la cutremurul devastator din 1977.…
Dezaxatul a prins cățelușul și i-a tăiat cu o foarfecă metalică o ureche și coada.…
Un bărbat din satul Teliucu Inferior a fost condamnat la doi ani de închisoare cu…